Blestemul mîinilor întinse

Iașul, oraș universitar, cîndva vizitat de mii de turiști, acum cu pretenția de a deveni capitală culturală se află sub asediul cerșetorilor. La fiecare colț de stradă găsești măcar un om cu mîna întinsă care apelează la mila cetățenilor. Cerșetori și boschetari, în timp ce unii sunt chiar bolnavi ori neputincioși, există și destui milogi ce duc o viață îndestulată pe seama naivității ieșenilor.

                                                                

                                     Boschetarii și cerșetorii au devenit o prezență nelipsită din peisajul urban dar ieșenii trec pe lîngă ei fără să mai tresară. Unii le dau de pomană, alții se feresc, rîd sau îi îndeamnă să-și găsească un alt rost. Cuiburile de boschetari sunt evacuate periodic, cerșetorii sunt amendați, dar e o munca în zadar. Următoarea zi după intervenția autorităților, spectacolul străzii este același. Milogii de toate vîrstele sunt peste tot: la colț de stradă, la ieșirea din magazine sau biserici, în tramvai, pe langa piețe și în parcuri. Bărbați și femei cu sugari, bătrîni sau grupuri de copii, nu duc deloc lipsa de imaginație și adoptă diverse tactici. Rugăciunile sunt preferate de marea majoritate. Ce mai conteaza că „Tatăl nostru” e aproape imposibil de recunoscut? Banii să iasă! Dar cu toate acestea ieșienii au devenit din ce în ce mai scîrbiți de aceste practici uneori agasante, mai ales în mijloacele de transport în comun, unde în perioada sărbătorilor de iarna ai parte de o călătorie foarte zgomotoasă și uneori, preferi să mergi pe jos pentru a evita acel “recital” de colinde aproape indescifrabil.

Oamenii fără adăpost nu sunt doar o realitate a periferiei orașului, ci pot fi întîlniți și în zonele centrale. Bulevardul Ștefan cel Mare și partea din fața Mitropoliei sunt zonele cele mai vînate de aceștia, cine prinde un loc acolo se simte norocos. Pînă ce vremea se răcește, bancile din parcuri sunt adăposturi perfecte, acolo le e casa și ziua și noaptea. Băncile de pe strada Lăpușneanu, sau din stațiile de transport în comun sunt adăposturi la fel de bune.

„Sărăcia, lipsa unei familii și a unui adăpost i-a făcut să trăiască pe străzi din mila oamenilor”

Ieșenii din zona Gării au parte zilnic de un peisaj dezolant datorită acestor oameni ai străzii care au transformat terasa unui bloc în… dormitor, perne, plapumă și pături și nu mai punem la socoteală mirosul care te face să eviți zona cît mai cu putință. Abia cînd gerul începe să apară, aceștia se retrag în canale, lîngă conductele de termoficare sau într-un caz mai fericit sunt luați de către autorități și duși la adăposturile de noapte.

Deseori auzim pe stradă “Aaaaajutați-mă și pe mine… și un leu, doi contează” (pentru o cafea și o țigară) – gîndul cel mai des al celor cu mîna întinsă. Un om milos ce îndură greutăți și se plînge că nu are ce mînca astăzi, nu va cere niciodată bani, nu va striga după trecători și nici nu ii va împiedica cu diverse „slogane cerșetorești”.

Nu există niciun mod de stopare al cerșetoriei, trebuie să îi suportăm oriunde, trebuie să le acceptăm felul, să le auzim plînsetele care deseori sînt inventate și de aceea trebuie să ne resemnăm și să încercăm să înțelegem totuși că poate și cerșetoria e o meserie.

Putem remarca și „organizațiile”, coalițiile de cerșetori care își trimit odraslele prin tramvaie sau autobuze. Bine instruiți de mai marii cerșetori, acești micuți nevinovați la un prim aspect, nu sînt învățați să citească sau să scrie, nu sînt duși la o școală ci mai degrabă contează la primii ani acele „slogane cerșetorești”, în care partea divinității nu lipsește pentru a îndupleca trecătorii. Bineînțeles, sînt tineri, sînt bătrîni care cad în capcanele acestor cerșetori, care mai apoi stabilesc nivele de buget pe locațiile orașului. Unde anume sînt cei darnici sau unde anume sînt cei ușor de înduplecat.

Însă, cu toate că nu au ce mînca, nu au un loc unde sa doarmă sau unde să se spele, aceștia au un preț. Au învățat pînă și ei că nimic nu e nu e gratis, nici ieftin și nici lăsat la voia întamplării. În munca noastra de teren am avut surprinderea de a ne întîlni cu cerșetori cu „pretenții”, poate că e greu de crezut că în situația în care ei se află își mai permit să mai impună condiții însă noi vă putem spune că: Da, se poate! Unii chiar au și un tarif bine format, astfel încît îți spun de la început că dacă vrei să îi înregistrezi te costă 15 lei dar dacă vrei să îi filmezi tariful se dublează.

“Dă și mie un ban de-o pîine”

Ei știu bine că în funcție de cît negociază vor avea băutură și țigari pentru că departe e gîndul să mînînce ceva, deoarece cînd îi intrebi cît vor pentru a vorbi cu tine, raspunsul e simplu: “Dă și tu acolo, de o sticlă de vin.” Deși mulți stau cu mîna întinsă sub sloganul: “Dă și mie un ban de-o pîine”, adevărul din spatele acestor cuvine e „Dă și mie de-o țigară și o sticlă de alcool”. Dacă în loc de bani le dai ceva de mîncare te refuză, vor bani pentru că nu au nevoie de mîncare deși poate n-au mîncat de zile bune, tot mai bună-i țigara și băutura iar cînd n-au bani de o sticlă de alcool, beau spirt medicinal, chiar dacă e puțin îl împart pentru a ajunge la fiecare cîte puțin. E un adevăr crud și dureros dar asta este societatea în care trăim.

 

 

Măștile ipocriziei

                               Societatea în care trăim este o societate bolnavă.

                              O societate în care primează ipocrizia și falsitatea.

O lume în care totul se face doar de ochii lumii, dar mulți nu au învățat că dacă faci un lucru fără să-l simți e inutil. Degeaba te arăți afectat dacă defapt ție nu-ți pasă, degeaba spui vorbe mari dacă nici tu nu crezi în ele. Ar trebui să incercăm să fim noi, fără o sută de măști pe care le scoatem pe rând atunci când vrem să dăm bine, fără să fim ipocriți și să facem doar lucruri în care noi credem cu adevărat, să facem doar pentru că simțim și nu pentru că trebuie să dăm bine în ochii lumii.

Cred că totuși e mai bine să faci ceea ce simți și ceea ce gândești, făcând lucruri doar de dragul de a le face ne mințim mai întâi pe noi și apoi pe ceilalți. Mai ales în iubire, nu are rost să ții un om lângă tine doar pentru că îți e ție confortabil… e bine ca niciodată să nu spui te iubesc dacă realmente nu îți pasă, niciodată  nu vorbi despre sentimente dacă nu sunt cu adevărat acolo…  Nu ține de mână o persoană dacă ai de gând să îi frângi inima, nu spune niciodată „pentru totdeauna” dacă ai de gând să pleci, nu privi în ochii unui om daca îi spui o minciună, nu spune “bună” dacă crezi că de fapt o să spui „la revedere”, nu spune cuiva că e totul pentru tine dacă defapt tu visezi la altcineva.

Învață că trebuie să fii așa cum ești nu așa cum și-ar dori alții să fii, spune ceea ce gândești nu ce vor alții să audă!

 

Durerea femeiască

Pentru că deseori femeile sunt judecate, pentru că bărbații își doresc femeia perfectă, își doresc ca ea să fie mereu frumoasă, aranjată și uită că așa cum peste ei trec anii și peste femeia de lîngă ei se aștern multe griji și gînduri.. Deseori femeia, uită să mai fie femeie doar pentru că își dorește prea mult să fie mama și soția perfectă!

                          

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Și, să mai amânăm, nu-i înțelept,
Ar fi, să recunoaștem, în sfârșit,
Femeia, n-are, totuși, nici un drept.

Muncim, ca niște sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Și condamnarea de-a ne urâți,
Chiar voi, ce ne iubiți, ne-o dați, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori,
Și vă mirați că nu mai sunt subțiri,
Dar voi, care vă credeți tot feciori,
De ce nu arătați ca niște miri?

Pe unde ne dați dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burți ne dați copii,
Iar voi plecați la altele, râzând.

Când suferiți, ne cereți lângă voi,
Ori vă-mbătați, ori ați trudit prea mult,
Vă plângem, când vă duceți la război,
Sau când vă speriați, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Și legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateți, ne-nşelați și noi o știm,
Ba, alteori, intrăm în circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Vă fură amintirile de ieri,
Îți vor plăti plăcerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiași plăceri.

Și, uneori, păcătuim curat,
Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Că însuți Dumnezeu este bărbat
Și nu le înțelege pe femei.

Dar, vai, a fost odată prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Și-acum, ne omorâm sârguincios
Și zilnic ne distrugem fără rost.

Ne-nvinge viața fără orizont
Și voi ne-nvingeți, într-un mod câinesc,
Trăim ca niște văduve de front
Și mâinile mereu ni se aspresc.

Acum, când auziți acest reproș,
Priviți, fără privire, înapoi,
Încuviințați din cap, mărinimoși,
Și credeți că nu-i vorba despre voi.

Și, totuși, e vorba despre toți
Sunteți la fel de răi și de flămânzi,
Durerea femeiască pentru soți,
E-un credit fără giruri și dobânzi.

Vă e urât cu noi, vă e urât,
Și ne-ați ucide, dragilor bărbați,
Așa că vă rugăm numai atât:
Puteți să ne jigniți, să ne-njurați,
Dar faceți-o cu tonul coborât
Și pân-adorm copiii, așteptați.

                                      Adrian Păunescu(20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010),
Durerea femeiască

Cristina Nichita – emblema modei Ieșene

                                                                                      

Cristina Nichita este femeie de afaceri dar și deputat în Parlamentul României.
A intrat în lumea modei acum 15 ani fiind atrasă de lucrurile care se fac cu talent și  suflet. A creat un brand, ce a devenit tot mai cunoscut, în care îmbină cele mai noi tendințe de fashion cu liniile clasice, etern elegante. Muncește cu pasiune, dar găsețte mereu timp să se bucure de copiii săi, de familie și de echipa pe care o conduce dar și de fiecare produs care poartă semnătura NICHI.

Diana Andrișoaei: Care consideraţi cã este cheia succesului?
Cristina Nichita: Cheia succesului meu a fost puterea cu care am adunat în jurul meu oameni valoroși, niciodată nu am cuantificat succesul ca pe zerouri sau pe conturi în bănci, am cuantificat succesul trăind bucuria lucrului bine făcut. Văzînd multe femei îmbrăcate în haine NICHI în România, am simțit succesul și spun  asta raportat la oameni pentru că absolut tot ceea ce am făcut a fost cu oameni și prin oameni, nimic nu aș fi putut realiza fără oameni talentați, devotați și muncitori care mi-au înțeles visul și au fost alături de mine.

D. A: Care sunt elementele de bază pe care se sprijină afacerea dumneavoastră?
Cristina Nichita: Calitatea produselor și calitatea oamenilor. Seriozitatea. Momentele de inspirație. Talentele pe care le-am detectat. Am știut sa aduc oameni tineri și serioși, creativi și entuziaști, am știut să-i țin lîngă mine, să le valorific însușirile și să le dau aripi. Am mai greșit, am fost impulsivă și nerăbdătoare. Pe unii i-am așteptat prea mult, pe alții i-am pierdut pe drum, cu alții am rămas.

                E greu să creezi, să produci și să vinzi modă urmînd tendințele internaționale actuale. Consumatorul nu le acceptă cu aceeași rapiditate iar încrederea în brandurile autohtone se crează în timp. Trebuie să fii bun, să convingi, să perseverezi și… să aștepți.

D. A: Ce anume vă inspiră în creațiile dumneavoastră?
Cristina Nichita: Eu sunt cea care orienteză oamenii, sunt creațiile mele dar lucrez de obicei și cu designeri și am în jurul meu doar oameni tineri și nu numai designeri cu batalama la mînă, ci oameni tineri și creativi cu care mă consult cu privire la absolut tot ce se întîmplă. Gradul meu de implicare este unul de la A la Z. În momentul în care alegem țesăturile le alegem împreună, în momentul în care hotărîm linia o hotărîm împreună.

D. A: Cum vedeţi actualul peisaj al modei româneşti?
Cristina Nichita: Moda românească e un domeniu care se dezvoltă zi de zi, cu creatori consacrați, designeri tineri, branduri care vor face istorie, personaje de o zi, dar și impostori. Mă întreb încotro pentru că noi suntem un popor de femei elegante, pentru că românca este elegantă și își dorește să fie apreciată, să fie unică, să aibă haine cît mai personalizate. Din păcate, însă , ne confruntăm cu mai mulți factori cum ar fi globalizarea și uniformizarea deoarece hainele nu mai reușesc să mai fie unice, pentru că unicitatea înseamnă preț ridicat, pentru că ne luptăm cu criza și oamenii nu mai au la fel de mulți bani și nu își mai permit unicitate și prețiozitate. E greu să creezi, să produci și să vinzi modă urmînd tendințele internaționale actuale. Consumatorul nu le acceptă cu aceeași rapiditate iar încrederea în brandurile autohtone se crează în timp. Trebuie să fii bun, să convingi, să perseverezi și… să aștepți.

D. A: Ce părere aveţi despre modul în care se îmbracă femeile în România?
Cristina Nichita: Au existat ani cînd poate strada din România mi se părea mai cernită acum însă, e mai colorată. Acesta îmi era și crezul în momentul în care am intrat în modă, am gîndit că îmi doresc din toată inima să colorez strada. Cred că, ca în orice domeniu și în domeniul vestimentar este loc pentru consiliere, cred că trebuie să ne lăsăm consiliați în momentul în care avem evenimente speciale în viața noastră deoarece cred că în viață nu le putem face pe toate bine și consider cp femeia romanâcă ar trebui să caute produsul românesc pentru că înafară de calitate, produsul românesc a început să aibă și design. Consider că nu trebuie să cumparăm așa: ne-am dus, am văzut în vitrină și am luat, deoarece cred că e nevoie de mai multă personalitate.

Eu am o vorbă pe care mi-a spus-o un bătrîn înțelept: „Banul te învața să vorbești iar haina te învață să mergi”, iar în opinia mea deși nu haina face pe om aceasta îl reprezintă.

D. A: Care consideraţi că sunt principalele greşeli în vestimentaţia femeilor din Romania?
Cristina Nichita: Cea mai mare greșeală în vestimentație este că alegem să cumpărăm pe de rost, la modul văzut, luat fără să analizăm cu ceea ce avem în garderobă. De multe ori mi s-a spus: am cumpărat de acolo pentru că mi-a arătat în vitrina pe manechin că merge sacoul ăla și cu rochia aia și numai așa o poartă. În momentul în care noi ne achiziționăm haine ar trebui să ne gîndim să putem îmbina cu ceea ce mai avem acasă în garderobă, cu produse vintage sau chiar cu ce mai găsim în garderoba mamei și a bunicii și mai ales să punem preț pe accesorizare. Accesoriile te vor scoate mereu din impas. Însă iarăși vorbim de educație din punct de vedere vestimentar și de a te lăsa consiliat. Mai e mult de lucru ca în orice domeniu. În magazinele noastre clienții pot fi consiliați, evident dacă se lasă consiliați.

D. A: Acum că ați intrat în lumea politică, cum sunt îmbrăcate femeile din lumea politică sau cum ar trebui să se îmbrace?
Cristina Nichita: Oooo….Sunt multe lucruri și eu sper să constitui un model pentru ele. Aș prefera să vorbim de exemple din lumea politică europeană și din lumea politică americană deoarece consider că femeile din lumea politică ar trebui să arunce un ochi în garderoba Angelei Merkel, ar trebui să aibă de învățat de la Hillary Clinton care sunt femei foarte puternice, elegante și foarte conservatoare prin modul în care se îmbracă.

D. A: Ce ar trebui să evite în alegerea vestimentației femeile din Parlament?
Cristina Nichita: Ceea ce ar trebui evitat din punct de vedere vestimentar de femeile din politica din România sunt decolteurile adînci, tocurile cui, accesoriile deocheate ce nu au de a face cu conservatorismul lumii politice. Trebuie să ai o condiție corespunzătoare și să fii îmbrăcat corespunzator însă, înainte de toate trebuie să fii îmbrăcat decent pentru că tu reprezinți electoratul iar construcția imaginii tale pleacă de la modul în care te îmbraci. Eu am o vorbă pe care mi-a spus-o un bătrîn înțelept: „Banul te învața să vorbești iar haina te învață să mergi”, iar în opinia mea deși nu haina face pe om aceasta îl reprezintă.

Mă mîndresc că tot ce am făcut am făcut cu capul meu, fără să datorez nimănui ascensiunea. Daca nu reușeam, era vina mea. Dac-am reușit, e mîndria mea!

D. A: Ar putea fi Elena Udrea un model în ceea ce privește vestimentația în lumea politică din România?
Cristina Nichita: Nu e etalon și nici model așa cum nici în showbiz nu sunt etaloane în ceea ce noi vedem, însă din păcate luăm ceea ce este mai rau și suntem tentați și interesați de ceea ce vindem, deci de scandal. Însă, eu cred că în orice trebuie să existe exemple bune și eu sper să ajung un etalon în Parlamentul României din punct de vedere al vestimentației corecte. De exemplu Monica Macovei se îmbracă corect și mai sunt vreo cîteva exemple.

D. A: Cu ce se mîndreste Cristina Nichita?

Cristina Nichita: Cu tot ce am și cu tot ceea ce sunt eu acum, cu copii și cu familia mea. Aș spune „cu fîntîna din curtea casei“, la propriu și la figurat. Metaforic sună mai bine, ce rost ar avea să încep să enumăr bucuriile și realizările?! Da, mă mîndresc că tot ce am făcut am făcut cu capul meu, fără să datorez nimănui ascensiunea. Daca nu reușeam, era vina mea. Dac-am reușit, e mîndria mea!

                                                      

 

sursa foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10201055175645027&set=pb.1337098629.-2207520000.1401204919.&type=3&theater

 sursa foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=755122077840340&set=pb.133334523352435.-2207520000.1401205102.&type=3&theater

 

La revedere, nicidecum adio

                                            

Spunem la revedere atît de des și atît de… fără sens! Este o formulă de salut la plecare, la despărțire ca o speranță, dar o văd a fi cu o valoare nulă în majoritatea cazurilor. De cîte ori ați spus la revedere și nu v-ați mai văzut vreodată cu persoana respectivă sau nu v-ați mai dorit să o vedeți?

Deși în urmă cu cîteva luni am făcut prima postare, recunosc, la început nu mi-a placut să scriu aici, dar pe parcurs am realizat că e mai ușor să îți scrii gîndurile decît să le rostești, e mai practic să te destăinui pe blog decît unor persoane care  te ascultă ca mai apoi să te vorbească pe la spate, aici gîndurile îți sunt citite doar de cine vrea, nu e nevoie sa te asculte nimeni pentru că scriind te descarci, chiar dacă nu știi dacă cineva va fi interesat să citească ceea ce tu ai scris dar te simți liber prin simplul fapt că te-ai destăinut  poate unui necunoscut care din curiozitate sau plăcere a citit .

Salutul asta l-aș oferi mai degrabă persoanelor dragi, celor pe care îmi doresc mult să îi revăd, a căror prezență mi-e dragă. L-aș oferi persoanei iubite cu o mică adăugire, la revedere cît mai repede. Dar na, suntem obițnuiți să aruncam cuvinte aiurea. Și spunem uneori la revedere unor oameni pe care nu i-am vazut și nu îi vom mai vedea vreodata… de ce? Și dacă cuvîntul la revedere îl folosim aiurea, mă intreb de ce nu folosim adio… Sună a final de film siropos, știu! Dar ar suna mai corect să spunem adio celor pe care nu vrem să-i mai vedem, nu? Tocmai din acest motiv voi folosi la revedere blog si nu adio pentru ca voi reveni, mie drag să scriu și de fiecare dată cînd voi simți nevoia să-mi pun gîndurile pe „hîrtie” o voi face!

 

Recenzie- Băieți de gașcă

Cartea „Băieţi de gaşcă” scrisă de Dan Lungu este un volum de proză scurtă ce a apărut în anul 2005 la editura Polirom. Acest volum nu apare doar în limba română ci a mai fost tradus şi în limba germană la editura austriacă Drava şi se află în curs de traducere în limba greacă la editura Antonios Stamoulis. De asemenea povestirea „Nevasta de la ora 7” apărută în acest volum de proză scurtă a fost publicată în prestigioasa antologie „Best European Fiction 2013” ce a apărut la editura americană Dalkey Archive Press.

Volumul conţine 11 texte ce sunt scrise în registre diferite, cu voci şi perspective narative diverse în care sunt ilustrate diferite poveşti de viaţă şi anumite tipologii umane. Pe parcursul acestor povestiri se va putea observa faptul că autorul abordează o proză percutantă şi diversă amintindu-ne de proza lui Caragiale, orală, plină de umor şi observaţie socială dar care totodată evidenţiază tragedia cotidiană, tristeţea şi deziluzia într-o manieră modernistă. Consider că acest volum se evidenţiază de alte volume de proză scurtă din două unghiuri şi anume: pe de o parte oralitatea ce pune în mişcare toate registrele stilistice (de la limbajul infantil, la cel colocvial şi argotic) şi pe de alta, prin realizarea unei corelaţii între autenticitatea optzecistă prin realizarea unui raport între realitate şi ficţiune, însă fără textualismul acelora, dar păstrînd maniera rescrierii şi a formulelor parodice (de exemplu Grădina lui Jürgen, un fel de Balta-Alba sau Poiana lui Iocan din romanul „Moromeţii” ). Deşi, povestioarele par a fi independente una de cealalta prin intermediul titlurilor, la o analiză mai atentă putem observa faptul că între ele se stabilesc legături bine gîndite de către autor fie prin transfer de personaje (de la vîrstă la vîrstă deoarece cu cît ne adîncim în lectură vom observa că vîrsta personajelor este în creştere) sau fie prin sintagme textuale (în prima povestioară fetiţa vorbeşte despre cît de greu e să trăieşti fără mîini ca mai apoi următoarea povestioară să o ilustreze pe Laura, fata ce şi-a pierdut mîinile într-un accident ca apoi în următoarea povestioara în mod indirect să fie sugerat faptul că protagonistul celei de-a treia povestioară este fratele Laurei).

Acest volum de proză scurtă surprinde personaje din realitate, tipologii ce sunt des întîlnite de către noi în viaţa de zi cu zi. Această carte surprinde atît deliciile vieţii cît şi momentele mai puţin plăcute, oameni lipsiţi de griji şi oameni ce luptă pentru supravieţuire. Cartea ilustrează licenii guralivi întîlniţi de asemenea şi în zilele de astăzi, o fetiţă ce stă de vorbă cu un desen evidenţiind lipsa părinţilor, care se simte destul de tare în viaţa copiilor datorită activităţilor cotidiene în care sunt prinşi părinţii, o fată care în ciuda faptului că nu are mîini nu renunţă la hobby-ul său şi anume pictura, indivizi îmbogaţiţi peste noapte pe care îi întîlnim atît de des, atît in viaţa de zi cu zi cît şi în mass media, bărbaţi ce caută compania femeilor de moravuri uşoare, soţi inocenţi şi prietene ce aspiră la indealuri înalte fără efort. La atenta analiză putem observa că toate aceste personaje, nu sunt doar simple personaje a unor povestiri pe care acest autor le-a transpus în mod original ci sunt inspirate din societatea romînească a zilelor noastre, el încercînd să constituie o lume colorată, cel mai adesea, lumea romînească în care trăim. Ȋn cîteva din povestiri întîmplările părăsesc România, pentru a ne transporta la Lille sau Viena. Ȋnsa, prin intermediul acestor treceri înafara ţării putem observa că autorul încearcă să pună subtil în opoziţie modul de viaţă din România cu cel din Lille sau Viena fiind evidenţiate aspectele mai puţin plăcute ale României care îşi fac simţită prezenţa din ce în ce mai tare. Dar, indiferent unde se petrec, povestirile sînt pline de umor şi de imprevizibil, însă sunt impregnate de o gravitate ascunsă.

Unde mă văd peste 5 ani?

                                                 

Și eu mă întreb deseori unde voi fi peste 5 ani și cine voi fi… Unde voi fi, e greu de spus dar cum voi fi știu sigur, voi fi la fel ca și acum..

Nu știu unde mă văd în următoarele luni, nu știu ce voi face pentru că viața e imprevizibilă și întotdeauna va apărea ceva la care nici macăr nu m-am gîndit. Mă aflu într-o perioadă dificilă a vieții mele, o perioadă în care sunt mai debusolată decît eram în urma cu 3 ani, atunci visam mai mult și credeam că în momentul de față voi fi mai hotarîtă dar se pare că m-am înșelat. Nu vreau să spun că voi fi tot nehotărîtă și fără bani. Tot fără scop și fără job. Eu acum, astăzi, gîndesc global, acționez local, adică în interiorul meu și pînă atunci viața mea se va îmbunătăți, se va transforma.

Voi ști cine sunt cu adevărat? Da, fără nici un dubiu!
Voi fi o cu totul altă femeie? Da, voi fi!
Voi fi fericita? Voi fi!
Voi avea un vis, voi munci pentru împlinirea lui? Da, așa voi face!
Voi trăi viata visurilor mele? Da, cu siguranță că da!
Voi iubi necondiționat? Da, mai mult ca sigur!
Voi avea prieteni adevărați? Da, voi avea! Puțini, dar voi avea!

Imi doresc ca ceilalți  să știe cine sunt și să mă aprecieze, îmi doresc să fiu un model prin atitudinea mea față de mine, față de viața mea și față de ceilalți. Nu știu dacă voi reuși să fac aceste lucruri în 5 sau 10 ani, însă, spun doar atît EVOLUȚIE. Mă văd tot Diana cea zîmbăreață și optimistă, dar mă văd departe. Mai bogată sufletește și împlinită cu tot ce este în interiorul meu și în afara mea. Îmi doresc să realizez multe dar știu că drumul meu e abia la început și că voi avea multe hopuri de trecut. Peste 5 ani poate voi avea o carieră frumoasă și o familie, știu că voi avea mult mai mult decît atît, voi avea sprijinul și iubirea părinților, voi avea întotdeauna un prieten adevărat în persoana surorii mele și voi avea parte de multă dragoste și căldură din partea tuturor celor dragi.

Nu contează unde voi ajunge peste cinci ani – cu condiția să fiu acolo unde n-aș fi îndrăznit să mă visez cu cinci ani în urmă.

Mama, ideal de femeie

                         Mama este cel mai apropiat prieten pe care îl avem atunci cînd încercările, grele și surprinzătoare, cad asupra noastră; cînd nenorocirile iau locul prosperității; cînd prietenii care s-au bucurat alături de noi, în momentele strălucirii noastre, ne părăsesc în clipa în care problemele ne copleșesc, numai ea rămîne lîngă noi și se străduiește prin bunătatea sfaturilor și învățămintelor ei să risipească norii întunecați , făcînd ca pacea să se reîntoarcă în inimile noastre.”-Washington Irving

         Spui „mama” și inima-ți tresare de bucurie. Teama, grijile, neîncrederea, dezamăgirea dispar pentru că știi că există EA. E cea care ți-a dat viața, care te iubește necondiționat și pe care știi că te poți baza în orice situație. E singura care nu te va refuza, trăda sau dezamăgi vreodată. E cea care ți-a fost alături în momentele tale de tristețe și cele de fericire, te-a încurajat atunci cînd ai fost la pămînt și a râs cu tine atunci cînd ai fost fericită. Mama e cea mai sinceră ființă, cu suflet nobil și inimă de aur. La un moment dat toți din jurul tău vor greși: amicii te vor refuza, una dintre prietenele cele mai bune te va trăda, iubitul te va dezamăgi, dar ea nicicând!

Prietenii nu îți vor sări în ajutor ori de cîte ori vei avea nevoie, prietena ta cea mai bună nu ar renunța la o vacanță petrecută împreună cu iubitul ei în schimbul unei vacanțe alături de tine și nici chiar iubitul nu va pune întotdeauna pe primul plan dragostea lui pentru tine. Dar mama cu siguranța ar face toate astea, și multe altele, fara a sta pe gînduri. Ea ar face totul pentru tine, pentru că tu reprezinți totul pentru ea. Se bucură alături de tine, plînge alături de tine, trăiește emoția și suferința ta ca și cum ar fi ale ei. Nimic nu o va face mai fericită ca faptul că tu ești fericită. Mama mereu îți va spune: Dacă ești tu bine sunt și eu bine!

Nimic nu-i umple mai mult sufletul de bucurie ca faptul că tu ești fericită. Si dacă fericirea întîrzie să apară și împlinirea e departe, iar tu începi să disperi, atunci o mînă calda se îndreaptă către tine și-ți atinge obrazul, doi ochi blînzi îți privesc chipul și o voce calma îți șoptește: „Ai rabdare, draga mea, nu dispera! O să vina la momentul potrivit împlinirea si fericirea .” O privești atent iar ea îți zîmbește. Zambetul ei emană atîta dragoste și bunătate. Un sentiment plăcut te cuprinde: „Da, are dreptate mama. Vor aparea toate cîndva. Mama are [ntotdeauna dreptate.”
Cît de tîrziu ajungem la concluzia că „mama are întotdeauna dreptate”! Cîte sfaturi am ignorat, de cîte povețe date de ea n-am ținut cont, ca să realizăm în cele din urma cîtă dreptate avea cand ni le dădea. Cîte greșeli n-am fi făcut și cîtă suferință am fi evitat! Dar poate că și ele s-au petrecut cu un scop – am acumulat experiență și ne-am maturizat. Și ea ne-a înțeles de fiecare dată și ne-a iertat. Nu a plecat de lîngă noi, a rămas acolo. Doar s-a întristat și ne-a certat pentru că i-a păsat. Dar niciodată nu ne-a abandonat, oricat de mult am fi gresit.

Ne-a protejat și a luptat mereu să ne fie bine. A făcut nenumarate sacrificii să nu ne lipsească nimic. A fost, este și va rămîne mereu un înger, îngerul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit pentru a ne veghea zi si noapte. E un dar minunat, dar, din păcate, mulți dintre noi nu știm să prețuim clipele în care stam împreuna și deseori cînd ne dăm seama că nu am știut să o prețuim și să îi mulțumim pentru tot ce face pentru noi e prea tîrziu. Deseori avem tendința de a realiza că nu i-am oferit iubirea pe care o merita după ce nu o mai avem. Cînd acele brațe nu se mai deschid pentru a ne îmbrățișa, cînd acea privire caldă nu ne mai mîngîie, cînd acel glas duios nu ne mai încurajează, atunci ne dam seama de importanta lui în viața noastră. Dar… atunci e prea tîrziu pentru regrete. Parerile de rau se pierd în van. Ce mult ți-ai fi dorit să-i spui: „Mai stai!”, „Iartă-mă, mamă, am greșit!” Dar… nu mai e cu putinta, e tardiv.

De ce să nu schimbăm acest „moment” plin de remușcări într-unul în care să fim împăcate cu noi, să fim mulțumite de faptele noastre? Cît de greu e să nu o rănești, cît de greu e să-i arăți că o iubești, cît de greu e să i-o spui? Începe de astăzi să-i spui cît de mult înseamnă pentru tine, cît demult o respecți și o iubești. Continuă și mîine și peste un an și peste doi și o vei face cea mai fericită! Continuă să faci asta pentru că merita. Ea merita tot! „Te iubesc, mamă!”

“Mama este banca la care ne depunem toate ranile si toate grijile.”  Thomas De Witt Talmage

 

Bicarbonatul de sodiu, te scoate din încurcătură

Bicarbonatul de sodiu este folosit în general numai în bucătărie, la pregătirea anumitor prăjituri dar se pare că acesta are numeroase beneficii în afara ariei de gătit. Iată, cîteva beneficii ale acestuia asupra corpului nostru:

• Excesul de sebum este unul dintre cele mai mari probleme cu care ne întîmpinăm în viața de zi cu zi. Iată, că putem scăpa de excesul de sebum din părul nostru cu un truc cît se poate de simplu! Ai nevoie doar de o linguriţă de bicarbonat care va fi adăugată cantităţii de şampon cu care te speli regulat. Bicarbonatul are un efect abraziv asupra părului tău şi, astfel, vei obţine un păr mai curat!

• O altă problemă cu care ne confruntăm este cea a unghiilor care se exfoliază frecvent și de asemenea bicarbonatul de sodiu este o solutie pentru  rezolvarea acestui lucru. Freacă-ţi unghiile cu o periuţă îmbibată în bicarbonat pentru o exfoliere a unghiilor perfectă! Fă asta înainte de fiecare aplicare a ojei şi vei observa imediat efectele.

• Un alt truc folosit și de bunicii noștri este cel al albirii dinților cu ajutorul bicarbonatului. Pentru o albire eficientă creează un amestec din 1 linguriţă de bicarbonat, puţină pastă de dinţi, puţină zeamă de lămâie şi puţina apă oxigenată. Vei obţine o pastă care acţionează ca un produs de albire profesional! Este uşor de obţinut, iar rezultatele se văd după prima spălare!

• Bicarbonat sau deodorant? Da, ai auzit bine. Patru linguri de bicarbonat amestecat cu aproximativ 10 picături din uleiul tău preferat (iasomie, argan, măsline, jojoba, etc) şi vei obţine deodorantul perfect, lipsit de alte chimicale.

• Scapă rapid de acnee! Încearcă să faci o pastă din bicarbonat şi apă caldă. Aplică apoi pasta direct pe suprafaţa cu acnee şi las-o să acţioneze câteva minute. Vei fi surprinsă cât de repede şi de eficient va funcţiona!

                                              

 

O relație în minus, o dezamăgire în plus

Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare… Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce nu o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi. (Emil Cioran)

 

                 

De fiecare dată ne aruncăm în mrejele iubirii inconștient, ne dorim să iubim și să fim iubiți, să trăim clipe frumoase și să ne fie bine, ne îndrăgostim din dorința de a împărtăși cu cineva tot ceea ce avem, vise și dorințe. Dar după cum se știe iubirea e oarbă, și cînd deschizi cu adevărat ochii constați ca tot ceea ce ai văzut tu a fost doar o iluzie, abia cînd acel văl al iubirii ți se ridică de pe ochi iți dai seama că persoana de care te-ai îndrăgostit nu e întocmai așa cum tu ți-ai fi dorit.

Atunci cînd investești sentimente și dorințe într-un om pe care tu l-ai iubit și pentru care ai făcut sacrificii nimic nu poate fi mai trist decît să fii dezamagit. De fiecare dată cînd ne îndrăgostim ne dorim ca cei de lînga noi să se dăruiască așa cum și noi ne dăruim, să se implice și să arate că îi pasă. Dar fiecare relație se sfîrșește la fel, cu promisiunea că nu ne vom mai arunca cu „capul înainte” , că nu vom mai pune așa ușor sentimente pentru a nu suferi din nou dar din dorința de a fi fericiti o facem de fiecare data cu riscul să se termine la fel.

Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, simți că întreg universul conspiră împotriva ta, că nimic nu mai are sens și ca totul s-a năruit. Sentimentul că nu mai poţi și că totul ți se întîmplă numai ție rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi pentru că deseori ții în tine pentru că nu vrei ca aceste frămîntări interioae să te facă vulnerabil în fața celorlalți. Suferi în tăcere și cauți puterea de a depăși momentul și a te îndragosti din nou, deși rănile deschise sînt greu de vindecat și o iubire eșuată e greu de uitat.

                                    Femeile iubesc mai mult decât bărbaţii şi suferă mai mult decât ei (Emil Cioran)