Măștile ipocriziei

                               Societatea în care trăim este o societate bolnavă.

                              O societate în care primează ipocrizia și falsitatea.

O lume în care totul se face doar de ochii lumii, dar mulți nu au învățat că dacă faci un lucru fără să-l simți e inutil. Degeaba te arăți afectat dacă defapt ție nu-ți pasă, degeaba spui vorbe mari dacă nici tu nu crezi în ele. Ar trebui să incercăm să fim noi, fără o sută de măști pe care le scoatem pe rând atunci când vrem să dăm bine, fără să fim ipocriți și să facem doar lucruri în care noi credem cu adevărat, să facem doar pentru că simțim și nu pentru că trebuie să dăm bine în ochii lumii.

Cred că totuși e mai bine să faci ceea ce simți și ceea ce gândești, făcând lucruri doar de dragul de a le face ne mințim mai întâi pe noi și apoi pe ceilalți. Mai ales în iubire, nu are rost să ții un om lângă tine doar pentru că îți e ție confortabil… e bine ca niciodată să nu spui te iubesc dacă realmente nu îți pasă, niciodată  nu vorbi despre sentimente dacă nu sunt cu adevărat acolo…  Nu ține de mână o persoană dacă ai de gând să îi frângi inima, nu spune niciodată „pentru totdeauna” dacă ai de gând să pleci, nu privi în ochii unui om daca îi spui o minciună, nu spune “bună” dacă crezi că de fapt o să spui „la revedere”, nu spune cuiva că e totul pentru tine dacă defapt tu visezi la altcineva.

Învață că trebuie să fii așa cum ești nu așa cum și-ar dori alții să fii, spune ceea ce gândești nu ce vor alții să audă!

 

Durerea femeiască

Pentru că deseori femeile sunt judecate, pentru că bărbații își doresc femeia perfectă, își doresc ca ea să fie mereu frumoasă, aranjată și uită că așa cum peste ei trec anii și peste femeia de lîngă ei se aștern multe griji și gînduri.. Deseori femeia, uită să mai fie femeie doar pentru că își dorește prea mult să fie mama și soția perfectă!

                          

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Și, să mai amânăm, nu-i înțelept,
Ar fi, să recunoaștem, în sfârșit,
Femeia, n-are, totuși, nici un drept.

Muncim, ca niște sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Și condamnarea de-a ne urâți,
Chiar voi, ce ne iubiți, ne-o dați, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori,
Și vă mirați că nu mai sunt subțiri,
Dar voi, care vă credeți tot feciori,
De ce nu arătați ca niște miri?

Pe unde ne dați dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burți ne dați copii,
Iar voi plecați la altele, râzând.

Când suferiți, ne cereți lângă voi,
Ori vă-mbătați, ori ați trudit prea mult,
Vă plângem, când vă duceți la război,
Sau când vă speriați, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Și legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateți, ne-nşelați și noi o știm,
Ba, alteori, intrăm în circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Vă fură amintirile de ieri,
Îți vor plăti plăcerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiași plăceri.

Și, uneori, păcătuim curat,
Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Că însuți Dumnezeu este bărbat
Și nu le înțelege pe femei.

Dar, vai, a fost odată prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Și-acum, ne omorâm sârguincios
Și zilnic ne distrugem fără rost.

Ne-nvinge viața fără orizont
Și voi ne-nvingeți, într-un mod câinesc,
Trăim ca niște văduve de front
Și mâinile mereu ni se aspresc.

Acum, când auziți acest reproș,
Priviți, fără privire, înapoi,
Încuviințați din cap, mărinimoși,
Și credeți că nu-i vorba despre voi.

Și, totuși, e vorba despre toți
Sunteți la fel de răi și de flămânzi,
Durerea femeiască pentru soți,
E-un credit fără giruri și dobânzi.

Vă e urât cu noi, vă e urât,
Și ne-ați ucide, dragilor bărbați,
Așa că vă rugăm numai atât:
Puteți să ne jigniți, să ne-njurați,
Dar faceți-o cu tonul coborât
Și pân-adorm copiii, așteptați.

                                      Adrian Păunescu(20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010),
Durerea femeiască

Mama, ideal de femeie

                         Mama este cel mai apropiat prieten pe care îl avem atunci cînd încercările, grele și surprinzătoare, cad asupra noastră; cînd nenorocirile iau locul prosperității; cînd prietenii care s-au bucurat alături de noi, în momentele strălucirii noastre, ne părăsesc în clipa în care problemele ne copleșesc, numai ea rămîne lîngă noi și se străduiește prin bunătatea sfaturilor și învățămintelor ei să risipească norii întunecați , făcînd ca pacea să se reîntoarcă în inimile noastre.”-Washington Irving

         Spui „mama” și inima-ți tresare de bucurie. Teama, grijile, neîncrederea, dezamăgirea dispar pentru că știi că există EA. E cea care ți-a dat viața, care te iubește necondiționat și pe care știi că te poți baza în orice situație. E singura care nu te va refuza, trăda sau dezamăgi vreodată. E cea care ți-a fost alături în momentele tale de tristețe și cele de fericire, te-a încurajat atunci cînd ai fost la pămînt și a râs cu tine atunci cînd ai fost fericită. Mama e cea mai sinceră ființă, cu suflet nobil și inimă de aur. La un moment dat toți din jurul tău vor greși: amicii te vor refuza, una dintre prietenele cele mai bune te va trăda, iubitul te va dezamăgi, dar ea nicicând!

Prietenii nu îți vor sări în ajutor ori de cîte ori vei avea nevoie, prietena ta cea mai bună nu ar renunța la o vacanță petrecută împreună cu iubitul ei în schimbul unei vacanțe alături de tine și nici chiar iubitul nu va pune întotdeauna pe primul plan dragostea lui pentru tine. Dar mama cu siguranța ar face toate astea, și multe altele, fara a sta pe gînduri. Ea ar face totul pentru tine, pentru că tu reprezinți totul pentru ea. Se bucură alături de tine, plînge alături de tine, trăiește emoția și suferința ta ca și cum ar fi ale ei. Nimic nu o va face mai fericită ca faptul că tu ești fericită. Mama mereu îți va spune: Dacă ești tu bine sunt și eu bine!

Nimic nu-i umple mai mult sufletul de bucurie ca faptul că tu ești fericită. Si dacă fericirea întîrzie să apară și împlinirea e departe, iar tu începi să disperi, atunci o mînă calda se îndreaptă către tine și-ți atinge obrazul, doi ochi blînzi îți privesc chipul și o voce calma îți șoptește: „Ai rabdare, draga mea, nu dispera! O să vina la momentul potrivit împlinirea si fericirea .” O privești atent iar ea îți zîmbește. Zambetul ei emană atîta dragoste și bunătate. Un sentiment plăcut te cuprinde: „Da, are dreptate mama. Vor aparea toate cîndva. Mama are [ntotdeauna dreptate.”
Cît de tîrziu ajungem la concluzia că „mama are întotdeauna dreptate”! Cîte sfaturi am ignorat, de cîte povețe date de ea n-am ținut cont, ca să realizăm în cele din urma cîtă dreptate avea cand ni le dădea. Cîte greșeli n-am fi făcut și cîtă suferință am fi evitat! Dar poate că și ele s-au petrecut cu un scop – am acumulat experiență și ne-am maturizat. Și ea ne-a înțeles de fiecare dată și ne-a iertat. Nu a plecat de lîngă noi, a rămas acolo. Doar s-a întristat și ne-a certat pentru că i-a păsat. Dar niciodată nu ne-a abandonat, oricat de mult am fi gresit.

Ne-a protejat și a luptat mereu să ne fie bine. A făcut nenumarate sacrificii să nu ne lipsească nimic. A fost, este și va rămîne mereu un înger, îngerul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit pentru a ne veghea zi si noapte. E un dar minunat, dar, din păcate, mulți dintre noi nu știm să prețuim clipele în care stam împreuna și deseori cînd ne dăm seama că nu am știut să o prețuim și să îi mulțumim pentru tot ce face pentru noi e prea tîrziu. Deseori avem tendința de a realiza că nu i-am oferit iubirea pe care o merita după ce nu o mai avem. Cînd acele brațe nu se mai deschid pentru a ne îmbrățișa, cînd acea privire caldă nu ne mai mîngîie, cînd acel glas duios nu ne mai încurajează, atunci ne dam seama de importanta lui în viața noastră. Dar… atunci e prea tîrziu pentru regrete. Parerile de rau se pierd în van. Ce mult ți-ai fi dorit să-i spui: „Mai stai!”, „Iartă-mă, mamă, am greșit!” Dar… nu mai e cu putinta, e tardiv.

De ce să nu schimbăm acest „moment” plin de remușcări într-unul în care să fim împăcate cu noi, să fim mulțumite de faptele noastre? Cît de greu e să nu o rănești, cît de greu e să-i arăți că o iubești, cît de greu e să i-o spui? Începe de astăzi să-i spui cît de mult înseamnă pentru tine, cît demult o respecți și o iubești. Continuă și mîine și peste un an și peste doi și o vei face cea mai fericită! Continuă să faci asta pentru că merita. Ea merita tot! „Te iubesc, mamă!”

“Mama este banca la care ne depunem toate ranile si toate grijile.”  Thomas De Witt Talmage

 

O relație în minus, o dezamăgire în plus

Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare… Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce nu o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi. (Emil Cioran)

 

                 

De fiecare dată ne aruncăm în mrejele iubirii inconștient, ne dorim să iubim și să fim iubiți, să trăim clipe frumoase și să ne fie bine, ne îndrăgostim din dorința de a împărtăși cu cineva tot ceea ce avem, vise și dorințe. Dar după cum se știe iubirea e oarbă, și cînd deschizi cu adevărat ochii constați ca tot ceea ce ai văzut tu a fost doar o iluzie, abia cînd acel văl al iubirii ți se ridică de pe ochi iți dai seama că persoana de care te-ai îndrăgostit nu e întocmai așa cum tu ți-ai fi dorit.

Atunci cînd investești sentimente și dorințe într-un om pe care tu l-ai iubit și pentru care ai făcut sacrificii nimic nu poate fi mai trist decît să fii dezamagit. De fiecare dată cînd ne îndrăgostim ne dorim ca cei de lînga noi să se dăruiască așa cum și noi ne dăruim, să se implice și să arate că îi pasă. Dar fiecare relație se sfîrșește la fel, cu promisiunea că nu ne vom mai arunca cu „capul înainte” , că nu vom mai pune așa ușor sentimente pentru a nu suferi din nou dar din dorința de a fi fericiti o facem de fiecare data cu riscul să se termine la fel.

Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, simți că întreg universul conspiră împotriva ta, că nimic nu mai are sens și ca totul s-a năruit. Sentimentul că nu mai poţi și că totul ți se întîmplă numai ție rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi pentru că deseori ții în tine pentru că nu vrei ca aceste frămîntări interioae să te facă vulnerabil în fața celorlalți. Suferi în tăcere și cauți puterea de a depăși momentul și a te îndragosti din nou, deși rănile deschise sînt greu de vindecat și o iubire eșuată e greu de uitat.

                                    Femeile iubesc mai mult decât bărbaţii şi suferă mai mult decât ei (Emil Cioran)

„Doar ești mămica mea”

E seară…oamenii obosiți stau tăcuți care în picioare care pe scaun așteptînd să ajungă acasă.

Autobuzul se îndreaptă spre stație, în mulțimea de oameni se strecoară și o tînără mămică cu cele două fetițe ale sale una de vreo 7-8 anișori și una de vreo 6 dar din păcate autobuzul e prea aglomerat pentru a reuși să mai prindă un loc liber, ceea ce nu e întocmai pe gustul celei mici, care pe cît de mică și drăgălașă pe atît de gălăgioasă.
– Mami vreau să stau pe scaun, nu vreau să stau în picioare!..strigă bătînd din picioare.

Mama încearcă să îi explice că va trebui să stea în picioare pentru ca nu este loc, însă, micuța cu personalitate puternică strigă din nou bătînd din picioare că ea vrea să stea jos. Mă ridic și îi ofer locul micuței, astfel cedînd locul și cealaltă persoană de lîngă mine. Se așează fericită pe scaun, îmi mulțumește și apoi alături de surioara sa îi face loc și mamei ca să stea lînga ele, însă, mama refuză moment în care fetița îi spune mamei pe un ton cald și plin de dragoste: Hai mami, că doar esti mămica mea!

A fost atît de drăgălașă încît m-a făcut să zîmbesc și să îmi amintesc de zilele în care mama mă ducea de mîna la școală! Cred că orice mamă ar fi fericită să vadă că e iubită și prețuită de copilul său și cred că ar trebui să arătăm mai des că ne iubim părinții.

Bicicleta: curierul iubirii

Lumea virtuală ne-a acaparat în totalitate și am uitat să mai iubim tradițional. Acum postările pe facebook sau twitter au luat locul scrisorilor de altă dată, nu mai sîntem romantici și nu mai dăm importanță cuvintelor, acum spunem “te iubesc ” cu ușurință, printr-o simplă postare pe facebook.

Pentru că scrisorile de dragoste de altă dată s-au înlocuit cu postările pe facebook un grup de tineri din București a venit cu o frumoasa idee pentru a reda romantismul anilor “90 cînd îndrăgostiții își scriau scrisori și așteptau cu nerăbdare un răspuns. Acești tineri fac parte din asociația Arta nu mușcă și au lansat proiectul “Livrez dragoste” pentru a readuce un plus de romantism în cupluri. Proiectul Livrez dragoste este o inițiativă nobilă și drăguță care vrea să readucă scrisorile scrise de mână şi trimise prin poştă sau acum cu bicicleta, în viețile noastre. Acest serviciu este unic în Romania și disponibil doar în București, constă în scrierea și transmiterea de scrisori pe bicicleta, gratuit.

Pentru a trimite o scrisoare este destul de simplu, accesați site-ul livrezdragoste.artanumusca.ro și completați un formular iar echipa Arta nu muşcă  îți va scrie scrisoarea cu stiloul pe hîrtie reciclată, iar livrarea scrisorii se face pe bicicletă, si totodată cu această scrisoare se mai poate livra și o carte sau un alt cadou. Serviciul se adresează publicului modern și creativ, care consideră că gesturile simple fac diferența. Este o idee draguță care ar avea succes și în alte orașe, consider că oricui i-ar plăcea să primească o scrisoare frumos scrisă din partea persoanei iubite!

Filmulețul de pe site-ul oficial vă arată ce înseamnă proiectul Livrez Dragoste!

 

 

 

 

Cafea „în așteptare”

Oare ce înseamnă această expresie?

Există diferite locuri în care oamenii pot comanda o cafea, un sandwich sau chiar o cină în așteptare. Însă, ne întrebăm cui folosesc aceste lucruri, și de ce ar comanda cineva o cafea „în așteptare”?

Ei bine, acestea folosesc oamenilor sărmani care nu au posibilitatea de a cumpăra o cafea sau un sandwich. Oamenii plăteasc în avans pentru o cafea pentru cineva care nu își poate permite o băutură caldă. Tradiția cu cafele ” în așteptare ” a început în Napoli, dar s-a răspândit peste tot în lume și, în unele locuri poți comanda nu doar o cafea suspendata, ci, de asemenea, un sandwich sau o masă întreagă. Este un mod interesant de a face un bine unor oameni necăjiți, fără să încurajezi un comportament antisocial.

Prin acest gest mic poți aduce un zîmbet larg pe fața unui om sărman care în sinea lui îți va mulțumi pentru gestul făcut. Ar fi frumos dacă ar exista și la noi acest lucru pentru că sunt convinsă că mulți dintre noi ar face acest gest!