Iașul, oraș universitar, cîndva vizitat de mii de turiști, acum cu pretenția de a deveni capitală culturală se află sub asediul cerșetorilor. La fiecare colț de stradă găsești măcar un om cu mîna întinsă care apelează la mila cetățenilor. Cerșetori și boschetari, în timp ce unii sunt chiar bolnavi ori neputincioși, există și destui milogi ce duc o viață îndestulată pe seama naivității ieșenilor.
Boschetarii și cerșetorii au devenit o prezență nelipsită din peisajul urban dar ieșenii trec pe lîngă ei fără să mai tresară. Unii le dau de pomană, alții se feresc, rîd sau îi îndeamnă să-și găsească un alt rost. Cuiburile de boschetari sunt evacuate periodic, cerșetorii sunt amendați, dar e o munca în zadar. Următoarea zi după intervenția autorităților, spectacolul străzii este același. Milogii de toate vîrstele sunt peste tot: la colț de stradă, la ieșirea din magazine sau biserici, în tramvai, pe langa piețe și în parcuri. Bărbați și femei cu sugari, bătrîni sau grupuri de copii, nu duc deloc lipsa de imaginație și adoptă diverse tactici. Rugăciunile sunt preferate de marea majoritate. Ce mai conteaza că „Tatăl nostru” e aproape imposibil de recunoscut? Banii să iasă! Dar cu toate acestea ieșienii au devenit din ce în ce mai scîrbiți de aceste practici uneori agasante, mai ales în mijloacele de transport în comun, unde în perioada sărbătorilor de iarna ai parte de o călătorie foarte zgomotoasă și uneori, preferi să mergi pe jos pentru a evita acel “recital” de colinde aproape indescifrabil.
Oamenii fără adăpost nu sunt doar o realitate a periferiei orașului, ci pot fi întîlniți și în zonele centrale. Bulevardul Ștefan cel Mare și partea din fața Mitropoliei sunt zonele cele mai vînate de aceștia, cine prinde un loc acolo se simte norocos. Pînă ce vremea se răcește, bancile din parcuri sunt adăposturi perfecte, acolo le e casa și ziua și noaptea. Băncile de pe strada Lăpușneanu, sau din stațiile de transport în comun sunt adăposturi la fel de bune.
„Sărăcia, lipsa unei familii și a unui adăpost i-a făcut să trăiască pe străzi din mila oamenilor”
Ieșenii din zona Gării au parte zilnic de un peisaj dezolant datorită acestor oameni ai străzii care au transformat terasa unui bloc în… dormitor, perne, plapumă și pături și nu mai punem la socoteală mirosul care te face să eviți zona cît mai cu putință. Abia cînd gerul începe să apară, aceștia se retrag în canale, lîngă conductele de termoficare sau într-un caz mai fericit sunt luați de către autorități și duși la adăposturile de noapte.
Deseori auzim pe stradă “Aaaaajutați-mă și pe mine… și un leu, doi contează” (pentru o cafea și o țigară) – gîndul cel mai des al celor cu mîna întinsă. Un om milos ce îndură greutăți și se plînge că nu are ce mînca astăzi, nu va cere niciodată bani, nu va striga după trecători și nici nu ii va împiedica cu diverse „slogane cerșetorești”.
Nu există niciun mod de stopare al cerșetoriei, trebuie să îi suportăm oriunde, trebuie să le acceptăm felul, să le auzim plînsetele care deseori sînt inventate și de aceea trebuie să ne resemnăm și să încercăm să înțelegem totuși că poate și cerșetoria e o meserie.
Putem remarca și „organizațiile”, coalițiile de cerșetori care își trimit odraslele prin tramvaie sau autobuze. Bine instruiți de mai marii cerșetori, acești micuți nevinovați la un prim aspect, nu sînt învățați să citească sau să scrie, nu sînt duși la o școală ci mai degrabă contează la primii ani acele „slogane cerșetorești”, în care partea divinității nu lipsește pentru a îndupleca trecătorii. Bineînțeles, sînt tineri, sînt bătrîni care cad în capcanele acestor cerșetori, care mai apoi stabilesc nivele de buget pe locațiile orașului. Unde anume sînt cei darnici sau unde anume sînt cei ușor de înduplecat.
Însă, cu toate că nu au ce mînca, nu au un loc unde sa doarmă sau unde să se spele, aceștia au un preț. Au învățat pînă și ei că nimic nu e nu e gratis, nici ieftin și nici lăsat la voia întamplării. În munca noastra de teren am avut surprinderea de a ne întîlni cu cerșetori cu „pretenții”, poate că e greu de crezut că în situația în care ei se află își mai permit să mai impună condiții însă noi vă putem spune că: Da, se poate! Unii chiar au și un tarif bine format, astfel încît îți spun de la început că dacă vrei să îi înregistrezi te costă 15 lei dar dacă vrei să îi filmezi tariful se dublează.
“Dă și mie un ban de-o pîine”
Ei știu bine că în funcție de cît negociază vor avea băutură și țigari pentru că departe e gîndul să mînînce ceva, deoarece cînd îi intrebi cît vor pentru a vorbi cu tine, raspunsul e simplu: “Dă și tu acolo, de o sticlă de vin.” Deși mulți stau cu mîna întinsă sub sloganul: “Dă și mie un ban de-o pîine”, adevărul din spatele acestor cuvine e „Dă și mie de-o țigară și o sticlă de alcool”. Dacă în loc de bani le dai ceva de mîncare te refuză, vor bani pentru că nu au nevoie de mîncare deși poate n-au mîncat de zile bune, tot mai bună-i țigara și băutura iar cînd n-au bani de o sticlă de alcool, beau spirt medicinal, chiar dacă e puțin îl împart pentru a ajunge la fiecare cîte puțin. E un adevăr crud și dureros dar asta este societatea în care trăim.
Gînduri printre rînduri 